există deja un standard de ramură pentru pasaportul de produs din oțel

Ceea ce trebuie să faceți în mod concret

Pentru cel care urmărește mai multe organizații din industrie din sectorul oțelului, observă că se vorbește despre standarde, grupuri de lucru și poziții comune față de Bruxelles. Aceasta ridică o întrebare logică: există deja un standard din industrie pentru pașaportul digital al produsului din oțel, la care o companie se poate alătura? Răspunsul în acest moment este: nu este încă stabilit. ESPR (Regulamentul (UE) 2024/1781) pune bazele pentru ecodesign și cerințele de informare, dar completarea concretă și specifică pentru fiecare produs pentru oțel vine prin acte delegate care nu există încă.

Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră

Prioritizare prin articolul 18

Articolul 18 al ESPR reglementează modul în care Comisia Europeană determină ce grupe de produse sunt primele la rând pentru acte delegate și pe baza ce criterii se întâmplă aceasta. Pentru un comerciant cu oțel sau o întreprindere de prelucrare a metalului, aceasta înseamnă mai ales că ordinea și calendarul reglementării pentru fierul și oțelul se află în afara sferei lor de influență — și de asemenea în afara celei a unei organizații din industrie. Un standard din industrie care merge mai departe decât această prioritizare riscă să nu se alinieze cu ceea ce Comisia stabilește în final. Pentru o companie cu 10 până la 100 de angajați, concluzia practică este că urmărirea propriei organizații din industrie este utilă pentru semnale, dar nu este înlocuitor pentru textul oficial.

Cerințe pentru actori din lanțul de aprovizionare (articolul 38)

Articolul 38 descrie ce obligații pot fi aplicate părților din lanțul de aprovizionare, deci nu doar producătorului, ci posibil și importatorilor, distribuitorilor și altor verigi. Acest articol este relevant pentru organizațiile din industrie, deoarece este exact tipul de prevedere pentru care o poziție comună sau o explicație partajată ar fi utilă — de exemplu, cu privire la cine furnizează ce date în cadrul unui lanț de la comerciant la prelucrător la companie de construcții. Atâta timp cât actul delegat pentru oțel nu a fost publicat, aceasta rămâne o chestiune de pregătire pe baza textului general, nu de o regulă de practică elaborată.

Metode de testare, măsurare și calcul (articolul 39)

Articolul 39 se referă la metodele prin care proprietățile unui produs trebuie testate, măsurate sau calculate. Acesta este exact tipul de detaliu tehnic în care o organizație din industrie poate juca un rol, deoarece instituțiile de normalizare și asociațiile sectoriale furnizează adesea contribuții pentru acest tip de metode. Pentru o companie individuală, aceasta înseamnă că întrebarea "ce metodă de măsurare se aplică pentru produsul meu din oțel" nu are încă un răspuns, și că așteptarea unei metode publicate este mai înțeleaptă decât inventarea unei abordări proprii.

Ecodesign, cerințe de performanță și informare (articolele 5 până la 7)

Articolele 5 până la 7 formează esența a ceea ce înseamnă proiectarea ecologică și ce tipuri de cerințe — cerințe de performanță și cerințe de informare — pot fi stabilite. Acesta este cadrul în care trebuie să se încadreze un viitor standard pentru oțel. O organizație de sector care lucrează deja la un format pentru schimbul de date, o face deci în limitele acestor articole, dar fără ca definiția finală pentru oțel să existe deja. Pentru un antreprenor, întrebarea practică nu este atât "care standard se aplică", ci se aplică dosarul digital al produsului pentru oțelul meu în general, și pe ce termen asta devine concret.

Unde nu funcționează în practică

Câteva situații se repetă regulat la întreprinderi care răspund prea devreme sau prea târziu la ceea ce o organizație de sector comunică.

În primul rând: o întreprindere preluează un format concept al propriei asociații de sector ca fiind definitiv, și își întemeiază sistemele interne pe acesta. Dacă actul delegat diferă, acel lucru trebuie refăcut.

În al doilea rând: se așteaptă complet până când organizația de sector "spune ceva", în timp ce propria organizare a datelor — numere de lot, certificate de compoziție, date de provenienţă — nu este încă în regulă. Asta este independent de ce standard vine deja o muncă utilă.

În al treilea rând: diferite sedii ale aceleiași întreprinderi urmăresc fiecare propria organizație de sector regională sau persoană de contact, cu rezultatul că deja apar presupuneri interne diferite despre ce va veni. Asta se manifă în special la întreprinderi care se întreabă cum o aranjez dacă am mai multe locații de activitate, și merită o linie centrală în loc de interpretări locale dispersate.

În al patrulea rând: o întreprindere presupune în mod eronat că urmărirea unei consultări de sector este suficientă pentru a fi în conformitate cu o inspecție, în timp ce o autoritate de supraveghere privește exact la cerințele oficiale, publicate și nu la acorduri de sector. Acel distincție este tocmai motivul pentru care este util să știi dinainte ce cere un inspector la o inspecție cu privire la oțel, independent de ceea ce sectorul propriu discută intern.

În al cincilea rând: personalul este antrenat pe o metodă de lucru bazată pe o sfaturi provizorii de sector, fără ca să fie prevăzut spațiu pentru a adapta acea antrenament mai târziu odată ce regulile definitive sunt cunoscute.

Ce puteți documenta

Chiar și fără un standard de sector stabilit, există o serie de lucruri de documentat, astfel încât o întreprindere să nu plece de la zero odată ce regulile devin concrete.

• O prezentare generală a organizației (organizațiilor) de sector relevante pentru propriul asortiment de produse, și ce persoană de contact sau newsletter este urmărită pentru actualizări.
• O notă internă despre care presupuneri din comunicarea de sector sunt sau nu marcate ca provizorii, pentru ca mai târziu să poți explica pe ce s-a bazat o alegere.
• Un rezumat al datelor cu privire la ce date de provenienţă, compoziție și prelucrare sunt deja disponibile, independent de formatul final — aceasta se conectează la întrebarea ce pot face deja în timp ce regulile nu sunt încă definitive.
• Un plan pentru momentul în care o versiune de testare a propriului pasaport poate fi realizată, odată ce există suficientă claritate; a se vedea și dacă pot face deja o versiune de test a pașaportului meu de produs.
• Un program de instruire pentru personalul care lasă în mod intenționat spațiu pentru adaptare, în linie cu întrebarea cum îmi antrenez personalul să lucreze cu pașaportul de produs.

Odată ce un act delegat pentru fier și oțel este publicat, și prin aceasta devine clar și dacă și cum un standard de sector se potrivește în aceasta, asta va fi completată aici.