Ce fac cu stocul de oțel care există deja atunci când intră în vigoare regulile?

Ceea ce trebuie să faceți în mod concret

Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră

Să știi că drepturile tranzitorii sunt un punct mort în textul actual

ESPR în sine reglementează la articolul 1 subiectul și sfera de aplicare a regulamentului: ce produse pot intra în sistem și că obligațiile concrete per grup de produse vor fi detaliate prin acte delegate. Articolul 18 descrie modul în care Comisia prioritizează ce grupuri de produse sunt pe rând primele și conform ce calendar se întâmplă acest lucru. Niciuna dintre aceste două articole nu spune nimic despre ceea ce se întâmplă cu stocurile care au fost deja produse, importate sau achiziţionate înainte de data de intrare în vigoare. Nu este o omisiune a acestei platforme, ci o lacună în textul așa cum se prezintă acum: prevederile tranzitorii pentru stocurile existente vor deveni concrete abia în actul delegat per grup de produse, și acesta nu există încă pentru fier și oțel. Pentru o companie cu 10 la 100 de angajați, aceasta înseamnă practic că orice afirmație cu privire la "stocuri care sunt deja acolo și pot fi pur și simplu vândute" sau "trebuie să primească și un pașaport" în acest moment anticipează ceva care nu a fost încă stabilit.

Să faci distincție între "introducerea pe piață" și "deținerea în stoc"

Ce se poate deduce din sistematica ESPR este că obligațiile se aplică de obicei la momentul în care un produs este introdus pe piață sau pus în funcțiune, nu la momentul fabricării. Această distincție este relevantă pentru gestiunea stocurilor: oțelul care se află deja într-un depozit dar care nu a fost încă vândut sau livrat se situează din punct de vedere al statutului undeva între "produs" și "introdus pe piață". Care dintre aceste două momente devine determinant pentru obligația de pașaport va fi stabilit abia după publicarea actului delegat pentru oțel. O companie poate stabili oricum în mod intern distincția dintre partide achiziţionate înainte și după o anumită dată, astfel ca această secțiune să existe în momentul în care regulile vor deveni clare.

Să nu pierzi originea și compoziția partidelor existente

Indiferent de modul în care se vor aplica drepturile tranzitorii, este util din punct de vedere practic ca pentru stocurile care sunt deja acolo să cunoști de unde provin, ce compoziție și proprietăți a specificat furnizorul, și ce documentație a fost furnizată alături de ele. Aceasta nu este o obligație care decurge din articolul 1 sau articolul 18, ci o condiție pentru a nu rămâne mai târziu, atunci când va exista o obligație de pașaport, cu o grămadă de oțel nedocumentat. Cine se întreabă ce pot face deja în timp ce regulile nu sunt încă definitive, găsește acolo o abordare care aderă exact la acest punct: constituirea de dosare în anticiparea pașapoartelor obligatorii.

Să urmărești când grupa de produse oțel va intra efectiv în planificare

Articolul 18 descrie prioritizarea grupurilor de produse, iar oțelul și fierul sunt menționate ca candidați pentru unul dintre primele acte delegate. Atâta timp cât acel act nu este publicat, nu este stabilit din când obligațiile vor intra în vigoare, și prin urmare nici dacă și cum stocurile existente vor primi o excepție în acest context. O companie care acum deține sau construiește stocuri ar fi bine să urmărească publicarea actului respectiv în loc să ia deja măsuri pe baza unor ipoteze care s-ar putea dovedi mai târziu inutile sau chiar greșit orientate.

Unde nu funcționează în practică

O companie comercială decide din precauție să-și vândă accelerat toate stocurile existente înainte de o dată presupusă, pe baza unei date care nu este încă oficială. Dacă acea dată se deplasează ulterior, se dovedește că graba a fost inutilă și este posibil ca marjele să fi fost sacrificate pentru nimic.

O altă companie presupune că stocurile achiziţionate înainte de data de intrare în vigoare sunt automat excluse de la obligația de pașaport, fără să existe un text care să confirm aceasta. Dacă actul delegat va lua în considerare momentul primei vânzări către utilizatorul final ca punct de aplicare în loc de momentul achiziţiei, acele aceleași stocuri vor cădea oricum sub obligație.

O a treia situație: un prelucrător de metale amestecă loturi vechi și noi de oțel într-o singură locație de depozitare fără a face distincții în funcție de origine sau data achiziției. Imediat ce apare o obligație, nu mai poate fi stabilit care parte a stocului se încadrează în dreptul de tranzitorie și care nu, ceea ce determină ca întregul lot să fie tratat "nou" din prudență.

Un al patrulea: o întreprindere cu mai multe sedii înregistrează stocul pe fiecare locație diferit, ceea ce face imposibilă o privire de ansamblu centralizată asupra ceea ce se află unde și de când. Cine se întreabă cum o aranjez dacă am mai multe locații de activitate, se confruntă aici cu o problemă care ia naștere chiar înainte de obligația pasaportului însuși: fără înregistrare centralizată a stocului, nu va fi nimic pe care să se sprijine mai târziu.

O a cincea situație: o întreprindere așteaptă pasiv până când obligația intră oficial în vigoare și nu are atunci niciun dosar despre compoziția stocului pe care îl deține de ani de zile, în timp ce furnizorul inițial nu mai există sau nu mai răspunde. Datele necesare pentru a alcătui un pasaport, sunt atunci irecuperabile.

Ce puteți documenta

• Un rezumat per lot de stoc: data achiziției, furnizor, compoziție și orice certificate furnizate la livrare.
• O separare fizică sau administrativă între stocul achiziționat înainte și după o dată de referință care trebuie stabilită, astfel încât o tăiere viitoare în dreptul de tranzitorie să nu trebuiască investigată cu efect retroactiv.
• Un dosar per furnizor cu datele de contact și documentația tehnică care ar fi necesară pentru a alcătui, dacă se ajunge la aceasta, un pasaport cu efect retroactiv.
• Un acord intern cu privire la cine din cadrul întreprinderii urmărește publicarea actului delegat pentru oțel și când se iau măsuri în consecință.
• O notă pe loturi mai vechi dacă furnizorul inițial nu mai poate fi identificat, así încât acest risc să fie cunoscut anterior în loc să fie descoperit abia la o inspecție. Cine dorește să afle mai multe despre ce se pune în discuție în acest context, citește ce cere un inspector la o inspecție cu privire la oțel.

Această înregistrare nu înlocuiește o obligație legală, căci aceasta nu există încă pentru stocul existent. Este o modalitate de a nu rămâne cu mâinile goale imediat ce actul delegat pentru fier și oțel oferă claritate cu privire la poziția stocului care se găsește deja acolo.