Conform cărei metode trebuie să măsor valorile pentru pasaport?

Ceea ce trebuie să faceți în mod concret

Ceea ce se așteaptă de la dumneavoastră

ESPR reglementează în articolul 39 că valorile utilizate pentru pasaportul de produs trebuie să se bazeze pe metode de testare, măsurare sau calcul care sunt fiabile, precise și reproducibile. Aceasta nu este o cerință izolată: articolul 39 funcționează împreună cu articolele 5 până la 7, care stabilesc care sunt cerințele de performanță și informare pentru fiecare grup de produse. Pentru oțel și alte produse din fier, aceste metode sunt detailate prin acte delegate pe grup de produse — metoda specifică pentru oțel nu este încă disponibilă.

Metoda trebuie să fie fiabilă, precisă și reproducibilă

Din punct de vedere practic, aceasta înseamnă că o întreprindere cu 10 până la 100 de angajați nu poate pur și simplu să utilizeze o proprie metodă de calcul și să o prezinte ca fiind definitivă. Reglementarea solicită o metodă care ar duce la un rezultat comparabil dacă ar fi utilizată de o altă întreprindere, cu aceeași materie primă și același proces. Pentru un procesor de metale care, de exemplu, declară ponderea fierului vechi în topitură, sau calculează emisiile de CO2 pe tonă de oțel, aceasta este un motiv pentru a nu se baza pe un model Excel intern fără fundamentare, ci pe o metodă care se aliniază cu ceea ce va fi stabilit mai târziu în actul delegat. Vezi și pe această temă cum se stabilește ponderea fierului vechi în topitură și cum se dovedesc emisiile de CO2 pe tonă de oțel.

Metoda rezultă din regulile de implementare specifice grupului de produse

Articolele 5 până la 7 ESPR stabilesc că cerințele sunt detaliate pe grup de produse, iar articolul 39 se aliniază la aceasta prin stabilirea faptului că metoda de măsurare asociată va fi, de asemenea, stabilită pe grup de produse — nu generic pentru toate produsele deodată. Pentru un comerciant de oțel sau o întreprindere de construcții, aceasta înseamnă că metoda care este stabilită pentru, de exemplu, mobilă sau electronice, nu poate fi transferată automat la semiproduse din fier și oțel. Se așteaptă o detaliare proprie pentru acest grup de produse, iar până atunci nu există o metodă de calcul prescrisă de lege pe care să se bazeze.

Normele existente pot servi ca bază, dar nu sunt automat metoda ESPR

Multe întreprinderi lucrează deja cu norme precum normele EN pentru sortimente de oțel, sau cu calcule de CO2 conform unor acorduri sectoriale existente. Articolul 39 lasă loc pentru aliniere la norme recunoscute, dar aceasta se întâmplă cu certitudine abia odată ce actul delegat face referire la o normă specifică sau la o metodă de testare. Pentru o întreprindere care lucrează deja cu un certificat conform EN 10204, este util să examineze cum se raportează acel certificat la viitorul pasaport — vezi cum se raportează un certificat de inspecție 3.1 la pasaportul de produs. Acel certificat arată deja ceva, dar nu se știe cu siguranță dacă acoperă aceeași metodă care va fi cerută mai târziu pentru pasaport.

Metoda trebuie să fie verificabilă pentru terți

Un element recurent în articolul 39 este că metoda utilizată să permită controlul: o valoare din pasaport trebuie să fie trasabilă până la modul în care a fost determinată. Pentru o întreprindere de această dimensiune, aceasta înseamnă că nu numai rezultatul (o cifră) este consemnat, ci și modul în care a apărut acea cifră: ce echipament de măsurare, ce eșantion, ce formulă de calcul. Cine trebuie să verifice cine are voie să vadă acele date subiacente, citește mai multe la cine poate vedea ce date din pașaportul de produs.

Unde nu funcționează în practică

O primă situație care apare frecvent: o întreprindere utilizează o metodă internă de calcul pentru emisiile de CO2 care a fost construită pentru un alt scop (de exemplu, o raportare pentru client), și aplică acea metodă direct la pasaport fără a verifica dacă se aliniază cu ceea ce va cere metoda ESPR.

O a doua: un furnizor de aliaje livrează valori fără a specifica ce metodă de testare a fost utilizată, drept urmare receptorul primește un număr care nu este trasabil. Aceasta se referă, de asemenea, la întrebarea care elemente de aliere trebuie raportate — un procent raportabil fără metodă este dificil de verificat.

O a treia situație: o întreprindere confundă norma cu care este desemnată calitatea oțelului cu metoda prin care a fost determinată o valoare de performanță (cum ar fi reciclabilitatea). Acestea sunt două lucruri diferite — norma spune ceva despre tipul de oțel, metoda spune ceva despre modul în care a fost măsurată o proprietate. Cine dorește să le deosebească, poate face această comparație cu modul în care se stabilesc calitatea oțelului și norma versus modul în care se demonstrează reciclabilitatea.

O a patra: o întreprindere nu așteaptă metoda definitivă și publică deja valori pe baza unei presupuneri, fără ca presupunerea respectivă să fie evidentă ca atare. Imediat ce apare actul delegat, aceasta poate duce la o ajustare necesară a pasapoartelor deja publicate.

O a cincea: o întreprindere presupune că metoda de măsurare pentru pasaport este aceeași cu metoda utilizată pentru raportarea CBAM. Ambele reglementări au propriile definiții și modalități de calcul; cine dorește să compare aceasta, găsește mai multe informații despre cealaltă reglementare la ce înseamnă CBAM pentru importul de oțel.

Ce puteți documenta

• Un inventar al valorilor care sunt deja măsurate sau calculate, și conform cu ce metodă se realizează aceasta (protocol intern, normă, certificat).
• Referința sursei pentru fiecare valoare: care raport de testare, care eșantion, care formulă de calcul stă la bază.
• O notă pentru fiecare valoare care nu a fost încă determinată conform cu o metodă stabilită ESPR, pentru a o putea găsi ușor mai târziu și a o adapta.
• Corespondență cu furnizorii cu privire la metoda prin care aceștia și-au determinat valorile (de exemplu, procente de aliaj sau ponderea deșeurilor).
• O comparație între certificatele existente (cum ar fi certificatele de inspecție 3.1) și datele pe care pasaportul le va cere în curând, pentru a fi clar care parte este deja acoperită și care parte lipsește încă.
• Un jurnal al modificărilor în metodele de măsurare, pentru ca la o verificare ulterioară să fie clar ce metodă a fost utilizată în ce moment.